De aproape un deceniu, zeci de copii din regiunea transnistreană își petrec vacanțele de vară în tabăra „Artek”, situată în Crimeea ocupată. Anul 2025 nu face excepție, iar în aceste zile, copii din Tighina participă la marcarea a 100 de ani de la fondarea acestui centru. Asociația Promo-LEX trage un semnal de alarmă privind pericolul major reprezentat de această practică, catalogând-o drept o formă gravă de îndoctrinare și militarizare a minorilor.
Potrivit Promo-LEX, implicarea copiilor transnistreni în taberele organizate de „Artek”, sprijinite direct de Federația Rusă, este parte a unui complex de instrumente utilizate pentru fidelizarea și manipularea acestora în spiritul regimurilor de ocupație rusești. Deplasarea în Crimeea, o zonă aflată în proximitatea unor operațiuni militare active, expune minorii unor riscuri majore pentru securitatea lor. Mai mult, tabăra „Artek” este controlată de un stat agresor, iar activitățile desfășurate contravin fundamental principiilor democrației și drepturilor omului.
În loc de simple activități recreative, copiii sunt supuși „lecțiilor de curaj” conduse de soldați ruși implicați în crime de război, vizionează expoziții de propagandă, participă la exerciții de instrucție militară, jocuri cu arme și alte activități ce glorifică trecutul sovietic și promovează ideologia „lumii ruse”.
Un exemplu recent este întâlnirea copiilor, pe 12 iunie 2025, cu un soldat care a luptat împotriva Ucrainei și care ulterior a devenit senator în Consiliul Federației Ruse, reprezentând regimul de ocupație din Crimeea, precum și cu Ecaterina Andreeva, o figură proeminentă a propagandei ruse. Evenimentul este organizat pe baza unui ordin semnat personal de președintele Vladimir Putin, conform portalurilor locale.
De remarcat este faptul că tabăra „Artek” a fost inclusă în 2023 pe lista sancțiunilor Marii Britanii și, în 2024, pe cea a Uniunii Europene, fiind acuzată de implicare în deportarea și „reeducarea” forțată a copiilor ucraineni. Autoritățile ucrainene au extins aceste sancțiuni, vizând rolul taberei în rusificarea și militarizarea copiilor din teritoriile temporar ocupate.
Mai mult, în afară de „Artek”, copiii din regiunea transnistreană au fost trimiși și în centrul „Orlionok” din regiunea Krasnodar, o altă tabără implicată în programe similare. În aprilie 2025, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a lansat avertismente privind aceste tabere în contextul transferurilor forțate și deportărilor de copii ucraineni.
În acest context, Promo-LEX solicită autorităților să supravegheze riguros acțiunile regimului de ocupație de la Tiraspol și ale Federației Ruse privind militarizarea educației copiilor. Colectarea și analizarea informațiilor în acest domeniu sunt esențiale pentru procesele viitoare de democratizare, demilitarizare și justiție tranzițională.
De asemenea, asociația subliniază necesitatea de a aduce aceste practici în atenția comunității internaționale pentru a spori presiunea asupra Federației Ruse și a descuraja continuarea acestor politici abuzive.