Clipe de coșmar într-un parc de distracții: Zeci de oameni au rămas suspendați cu capul în jos într-o instalație tip pendulă

25/09/2023 -11:32
Imagine

Clipe de coșmar într-un parc de distracții din Canada. Una dintre instalațiile parcului, o instalație tip pendulă, s-a defectat, iar oamenii aflați în ea au rămas suspendați jumătate de oră, cu capul în jos, scrie digi24.ro.

Membrii serviciilor de mentenanță au intervenit imediat însă a durat până au reușit să coboare toți pasagerii în siguranță. Ajunși la sol, doi dintre ei au raportat dureri în piept și le-au spus paramedicilor că nu își mai simt picioarele. Restul, însă, s-au ales cu ceva amețeli și o sperietură zdravănă. Instalația a rămas închisă pentru verificări.