Ministerul Educației din România a propus o nouă măsură disciplinară pentru elevii care perturbă orele: aceștia ar putea fi reținuți într-o sală specială sub supravegherea unui profesor, unde vor trebui să citească sau să rezolve fișe de lucru, scrie presa română.
Propunerea este inclusă în proiectul de Statut al Elevului 2024, publicat pentru consultare publică miercuri seară, 12 iunie, informează edupedu.ro.
Conform acestui proiect, profesorii vor avea posibilitatea de a trimite elevii deranjanți într-o sală dedicată, chiar în timpul orei respective. Acolo, activitățile pe care elevii le vor desfășura, precum „lectura suplimentară” și „completarea de fișe de lucru”, vor fi stabilite de profesorul sau cadrul didactic auxiliar responsabil de supravegherea lor. Încă nu este clar dacă elevilor reținuți li se va consemna absență.
Propunerea acestei măsuri a fost inițiată pe 11 aprilie 2023 de sindicatele angajaților din Învățământ. La acel moment, cu o lună înainte de marea grevă a profesorilor, FSE „Spiru Haret” a sugerat și reintroducerea exmatriculării elevilor, amenzi pentru părinți, și includerea notei la purtare în calculul pentru admiterea la liceu sau la Bacalaureat.
Reprezentanții FSE „Spiru Haret” au explicat anul trecut că această formă de detenție ar presupune ca elevii să petreacă timp într-o sală după ore, sub supravegherea unui cadru didactic, pentru a reflecta asupra comportamentului lor.
Ministerul Educației a invitat publicul să își exprime opiniile și sugestiile cu privire la proiectul de Statut al Elevului 2024, subliniind importanța participării comunității la procesul de îmbunătățire a sistemului educațional.
UPDATE
Ministerul Educației a emis următoarea precizare, după ce Edupedu.ro a scris că aceasta sală ar fi de detenție:
„Având în vedere folosirea eronată, în spațiul public, a sintagmei „sală de detenție”, cu referire la una dintre prevederile proiectului de Statut al elevului, vă comunicăm că sintagma respectivă nu se regăsește în cuprinsul documentului și este o asociere cu un concept care, în proiectul propus de Ministerul Educației, are alt scop.