Cinci alerte cu bombă au fost înregistrate sâmbătă în timpul desfășurării evenimentului Olympic Fest 2026, organizat la Port Mall cu ocazia Zilei Sportivului și Mișcării Olimpice.
Potrivit informațiilor prezentate de organizatori, toate apelurile s-au dovedit a fi false, iar activitățile festivalului au continuat fără incidente.
La eveniment participă mii de persoane, inclusiv copii, părinți, sportivi și reprezentanți ai federațiilor sportive. În urma alertelor, măsurile de securitate au fost suplimentate, iar la fața locului au intervenit serviciile specializate ale statului.
Fondatorul Port Mall, Anatolie Golea, a declarat pentru IPN că toate verificările au fost efectuate conform procedurilor operative și că nu există pericole pentru participanți.
„Din fericire, toate alertele s-au dovedit a fi false. Olympic Fest continuă în condiții normale, iar miile de familii prezente la eveniment sunt în siguranță datorită intervenției prompte și profesioniste a organelor de drept”, a precizat Anatolie Golea.
Potrivit acestuia, zeci de agenți de pază și echipe tehnice au fost mobilizate pentru monitorizarea punctelor de acces, a zonelor aglomerate și a infrastructurii tehnice din cadrul complexului comercial.
Autoritățile nu au oferit, deocamdată, informații despre persoanele care au efectuat apelurile false.