Chișinăul declară persona non grata oficiali din conducerea GOTR, inclusiv comandantul Dmitri Zelenkov – confirmă Valeriu Chiveri

17/04/2026 -14:14
Imagine

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a confirmat că mai mulți oficiali din conducerea Grupului Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), staționate ilegal în regiunea transnistreană, au fost declarați persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. Printre cei vizați se numără și comandantul GOTR, Dmitri Zelenkov, a precizat Chiveri în emisiunea „În Context” de la postul public de televiziune, transmite IPN.

Potrivit vicepremierului, măsura reflectă poziția fermă a autorităților de la Chișinău privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. „Faptul că această decizie a fost adoptată de structurile statului demonstrează abordarea foarte serioasă privind necesitatea retragerii acestor forțe din Republica Moldova”, a declarat Valeriu Chiveri, menționând că decizia are și un efect „emoțional și psihologic” pentru militarii care își fac serviciul militar ilegal în regiune.

Chiveri a mai afirmat că rotația efectivelor GOTR nu mai are loc din 2014, iar o parte semnificativă a militarilor ar fi recrutați din regiunea transnistreană. Totuși, potrivit lui, există și un număr redus de ofițeri ruși delegați direct de Federația Rusă, care continuă să activeze în cadrul contingentului.