Turneul „Minim Efort”, susținut de Magnat, Satoshi și Feoctist în America de Nord, a adus săli pline, energie maximă și momente memorabile în șase orașe de peste ocean. Publicul a cântat alături de artiști fiecare piesă, iar atmosfera din concerte a confirmat succesul seriei de show-uri.
Unul dintre cele mai neașteptate momente a avut loc la Chicago, într-o arenă cu peste 1.500 de persoane. În timpul concertului, spectacolul s-a transformat pentru câteva clipe într-un moment extrem de personal: un tânăr a urcat pe scenă și a făcut o cerere în căsătorie în fața întregului public.
Răspunsul a venit simplu: „Da.” Iar, așa cum spune și numele turneului, cu minim efort. Sala a izbucnit în aplauze, iar momentul a devenit instant unul dintre cele mai emoționante episoade ale turneului.
Turneul „Minim Efort” din America de Nord a inclus șase orașe, cu săli pline și un public care a trăit fiecare concert la intensitate maximă. Evenimentul a fost organizat de Noroc Events și Ai Noștri Media.