În Capitală a fost anunțată „situație de forță majoră”, în urma intemperiei de aseară. Primarul Ion Ceban: ”Situația e gravă”

12/06/2024 -08:41
Imagine

În Chișinău este declarată situație de forță majoră, în urma furtunii de aseară. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul Comisiei Situației Excepționale Chișinău cu puțin timp în urmă. Potrivit primarului, Ion Ceban, în toate sectoarele capitalei echipele de intervenție continuă să înlăture pagubele, scrie moldova1.md.

„Se fac estimările și evaluările suplimentare ale gradului de prejudicii și se calculează pagubele pentru a fi alocate surse financiare în urma intemperiei de ieri seară. În fiecare sector vor fi create echipe separate. Situația este gravă și rugăm cetățenii să fie atenți”, a scris Ion Ceban.

Știrea Inițială: Furtuna de aseară a făcut ravagii în mai multe localități: Copaci doborâți, fire electrice rupte și mașini blocate

O femeie a rămas blocată în propriul autovehicul după ce un copac a căzut peste mașină. S-a întâmplat, aseară, la Orhei, în timpul unei furtuni însoțite de ploi. La fața locului a intervenit un echipaj de salvatori, care a reușit să evacueze femeia în siguranță.

Un caz similar a fost înregistrat la Chișinău. Din cauza unui arbore căzut, un bărbat a avut de suferit traumatisme pe strada Gheorghe Asachi din capitală. Viața acestuia la moment este în afara oricărui pericol fiind transportat de medici la spital.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratului General de Poliție, dar și carabinierii IGC sunt mobilizați să intervină în mai multe misiuni după ce în seara zilei de 11 iunie 2024 furtuna și ploile au făcut prejudicii în centrul țării.

Salvatorii și pompierii au fost detașați în 44 de misiuni practic în toate sectoarele municipiului Chișinău. În mare parte angajații IGSU au deblocat arbori doborâți la pământ, dar și fire electrice căzute.

Potrivit informațiilor colectate din teren, trei misiuni similare au fost înregistrate la Criuleni, patru la Orhei, două la Strășeni și câte una la Leova și Călărași. În total, de salvatori și pompieri a fost nevoie în cel puțin 55 de cazuri în toată țara.

În contextul vremii instabile, dar și a averselor înregistrate IGSU îndeamnă populația să evite deplasarea sub cabluri electrice și crengi ale arborilor bătrâni care atârnă.

Totodată oamenii sunt rugați să fie atenți atunci când se deplasează pentru a evita traumatismele, iar în situații de risc să apeleze de urgență Serviciul 112.