Pentru a încuraja implicarea civică și a sprijini comunitățile în gestionarea situațiilor de risc, Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu sprijinul Uniunii Europene, lansează campania de informare „Eroii de lângă noi”.
Campania vizează promovarea rolului esențial pe care îl joacă pompierii voluntari în zonele rurale și atragerea de noi voluntari în cadrul posturilor existente sau în curs de creare. Promovând exemple reale de curaj, solidaritate și implicare, activitățile de sensibilizare se vor desfășura în localitățile unde sunt și urmează să fie construite Posturi de Pompieri și Salvatori Voluntari în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”.
În aceste localități vor fi distribuite afișe și materiale motivaționale. De asemenea, spoturi video cu mărturii reale ale pompierilor voluntari vor fi difuzate online și la posturi de televiziune naționale și locale.
„Din 2022, organizația noastră promovează conceptul de voluntariat în domeniul protecției civile. Scopul nostru este să consolidăm o rețea solidă de pompieri voluntari la nivel local, cu oameni din comunitate bine instruiți, echipați și pregătiți să intervină rapid în situații de urgență. Prin această campanie vrem să arătăm că supereroii nu sunt doar în filme. Ei există printre noi — oameni simpli, dar curajoși, gata să intervină exact când contează cel mai mult”, declară directorul de țară al Solidarity Fund PL în Moldova, Tomasz Horbowski.
Campania „Eroii de lângă noi” face parte din proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
Până în luna noiembrie 2025, proiectul prevede construirea a 10 posturi noi de pompieri și salvatori voluntari, renovarea altor 10 posturi existente și dotarea a 35 de posturi cu echipamente moderne. Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproximativ 44 de milioane de lei, fonduri asigurate din surse europene.
În prezent, în Republica Moldova activează 25 de posturi de pompieri și salvatori voluntari, cu aproximativ 300 de voluntari implicați activ. Pentru a atinge un timp mediu de intervenție similar cu cel din statele UE (sub 15 minute), este necesară extinderea rețelei la cel puțin 114 posturi active în zonele rurale.
https://youtu.be/Vd9CMnyP16I?si=SIJZAcjgE6H5rZEq
Alătură-te echipei de pompieri voluntari din satul tău! Pentru detalii, adresează-te la primărie sau completează formularul online.