Bilanțul cutremurului din Haiti a ajuns la 1.300 de morți, De insulă se apropie o furtună tropicală.
Bilanțul cutremurului din Haiti a ajuns la cel puțin 1.297 de morți și peste 5.700 de răniți, au anunțat duminică autoritățile din această țară, scrie jurnal.md. Seismul cu magnitudinea de 7,2 a produs pagube majore în sud-vestul insulei. Multe clădiri s-au prăbușit, iar în mai multe departamente din țară a fost declarată starea de urgență vreme de o lună.
Majoritatea deceselor au avut loc în sudul țării, unde sunt confirmați 500 de morți. Cutremurul a distrus complet aproape 3.000 de locuințe și a avariat peste 5.400 de alte clădiri.
Seismul s-a produs sâmbătă dimineață, iar forța lui distrugătoare a fost dată și de faptul că epicentrul a fost situat la o adâncime de numai 10 kilometri.
Spitalele sunt copleșite de numărul mare de victime, iar drumurile sunt impracticabile din cauza distrugerilor provocate de seism.