O schemă de spălare de bani în valoare de peste 10 milioane de lei, care ar fi vizat o întreprindere aflată sub controlul unui subiect inclus în regimuri de restricții internaționale, a fost deconspirată de oamenii legii.
În cadrul anchetei, autoritățile au desfășurat 39 de percheziții și au ridicat echipamente informatice, telefoane mobile, sume de bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă, suporturi electronice de stocare și alte documente relevante pentru cauza penală.
Potrivit informațiilor oferite de anchetatori, pentru a evita sancțiunile și restricțiile impuse, întreprinderea ar fi utilizat fictiv vouchere și certificate valorice folosite la achiziționarea produselor.
Conform schemei investigate, o cumpărătură în valoare de 2.000 de lei ar fi fost achitată integral în numerar, însă agentul economic ar fi înregistrat oficial doar 1.000 de lei cash, iar diferența ar fi fost trecută fictiv drept voucher.
Oamenii legii susțin că schema ar fi fost pusă în aplicare începând cu luna decembrie 2025 de către un grup de persoane aflate încă în curs de identificare. Scopul principal ar fi fost disimularea încasărilor reale efectuate în numerar.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea beneficiarilor efectivi ai schemei și determinarea rolului fiecărei persoane implicate.
Autoritățile precizează că persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.