Un bărbat din raionul Florești a fost condamnat la o amendă de 25.000 de lei, după ce ar fi încercat să își mențină gradul de dizabilitate prin coruperea unui medic din cadrul spitalului raional. Potrivit sentinței, acesta i-ar fi oferit doctorului 200 de lei pentru a-i întocmi o istorie de boală fictivă și pentru a-i elibera un extras medical care să confirme, în mod fals, internarea în spital, transmite tvrmoldova.md.
Conform materialelor cauzei, documentul urma să fie folosit în procesul de expertizare a capacității de muncă, astfel încât inculpatul să își păstreze gradul de dizabilitate. În realitate, bărbatul nu ar fi fost internat și nici nu ar fi trecut investigații medicale, iar acțiunile ar fi fost doar simulate pentru obținerea unui avantaj necuvenit.
În ședința de judecată, inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția și a cerut ca dosarul să fie examinat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea de noi probe, solicitare admisă de instanță.
Prin hotărârea pronunțată, bărbatul a fost recunoscut vinovat și sancționat cu 500 de unități convenționale, echivalentul a 25.000 de lei. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.