Un bărbat de 51 de ani din Bender a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce polițiștii din Chișinău l-au reținut într-un dosar ce vizează cel puțin cinci furturi și un jaf comise în transportul public. Potrivit anchetei, suspectul ar fi sustras portmonee, acte și bani din gențile pasagerilor, iar într-un caz ar fi recurs la violență după ce a fost surprins de victimă.
Polițiștii sectorului Centru, împreună cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, anunță că au destructurat activitatea infracțională a bărbatului, descris ca fiind specializat în furturi din buzunare. Conform materialelor acumulate, acesta ar fi acționat în troleibuze și autobuze din Capitală, unde ar fi sustras bunuri din gențile pasagerilor.
Într-unul dintre episoade, fapta ar fi degenerat în jaf: după ce a fost surprins de victimă, suspectul ar fi folosit violență fizică pentru a reuși să fugă. Prejudiciul total cauzat depășește 9.000 de lei, iar o parte dintre bunurile sustrase a fost recuperată, potrivit Poliției.
Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 5 ani de închisoare.
Poliția recomandă cetățenilor să fie atenți la bunurile personale atunci când circulă cu transportul public, să evite păstrarea obiectelor de valoare în locuri ușor accesibile și să anunțe imediat autoritățile dacă devin victime sau martori ai unor asemenea fapte.