Antreprenorii din turism sau domenii conexe vor putea accesa, de săptămâna viitoare, resurse financiare sub formă de grant în sumă de până la 500.000 de lei pentru a-și dezvolta afacerile. Contribuția proprie va fi de 30%. Programul de sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor în domeniul turismului a fost lansat astăzi, 22 septembrie, la o pensiune din Trebujeni.
Președintele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Dumitru Pîntea, a precizat că resursele financiare accesate pot fi utilizate pentru crearea facilităților de cazare, alimentare, pentru construcția de edificii care să fie utilizate în cadrul activității economice, scrie IPN.
Resursele financiare disponibile pentru antreprenori sunt de peste 10 milioane de lei anual, resurse care vin din bugetul de stat și UE.
După spusele lui Dumitru Alaiba, anul trecut, cifra de afaceri din turism a depășit 800 de milioane de dolari. Oficialul a spus că vrea să vadă această cifră în creștere, la fel ca și numărul de turiști.
Iar ministrul Culturii, Sergiu Prodan, consideră că numărul de turiști străini care vizitează Moldova este infim comparativ cu potențialul existent. În opinia sa, turismul receptor poate fi industria cea mai importantă a Moldovei, iar turismul rural este cel mai atractiv domeniu în care merită de investit. Ministrul Culturii susține că Moldova este despre autenticitate, patrimoniu, creativitatea poporului și doar cu lucruri autentice va deveni extrem de populară.
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a declarat că Moldova este o țară cu un patrimoniu bogat și peisaje frumoase. UE oferă sprijin Republicii Moldova în parcursul său către o economie de piață durabilă și favorabilă incluziunii.