Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că, în perioada 18–25 mai 2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate trei focare de boli la animale.
Potrivit instituției, este vorba despre:
- un focar de pestă porcină africană la mistreț, în localitatea Cioara;
- un focar de rabie la câine, în localitatea Vălcineț;
- un alt focar de rabie la câine, în Nisporeni.
În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă populația ca, în cazul mușcăturilor sau expunerii la saliva unui animal, să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite urgent asistență medicală.
Totodată, cetățenii sunt îndemnați să informeze subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor despre animalele agresive sau suspecte, pentru a reduce riscul răspândirii bolilor la oameni și animale.
ANSA avertizează că riscul apariției unor noi focare de pestă porcină africană atât la porcii domestici, cât și la mistreți, rămâne ridicat. Instituția solicită fermierilor să nu utilizeze resturi alimentare de origine animală în hrana porcinelor și să respecte strict măsurile de biosecuritate.
De asemenea, autoritățile recomandă populației să nu procure animale fără certificate sanitar-veterinare și să evite cumpărarea produselor alimentare din locuri neautorizate.
ANSA avertizează inclusiv asupra riscurilor introducerii în țară a produselor din carne de porc provenite din statele vecine.
„Nu procurați produse alimentare din carne de porc din țările vecine pentru a le aduce în Republica Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse din cauza riscului epidemiologic”, precizează instituția.
Totodată, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor anunță că oferă recompense persoanelor care notifică descoperirea cadavrelor de mistreți. Valoarea recompensei este de 50 de euro pentru fiecare caz raportat.
Potrivit ANSA, pe parcursul anului 2025, șase persoane au beneficiat deja de astfel de recompense pentru notificarea depistării cadavrelor de mistreți.