Evgheni Hudorojcov cucerește Bucureștiul. Vezi aici ce strategie a ales

24/10/2016 -13:27
Imagine

Designerul și autorul brandului „EHO by Evgheni Hudorojcov” și-a prezentat zilele trecute la București noua sa colecție APOTHEOSIS Fall – Winter 2016-2017, la Romanian Fashion Philosophy Awards 2016. În cadrul evenimentului prezidat de celebrul critic de modă și fondatorul The Fashion Insider, Marcellous L. Jones, au fost prezentate 28 de colecții ale designerilor români și străini, printre care și cea realizată de dedignerul basarabean, Evgheni Hudorojcov.

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri de la noi a excelat prin colecția APOTHEOSIS prin intermediul căreia și-a propus să redescopere feminitatea, să reactualizeze stilul chic și elegant, dar și să-i ofere oricărei femei ocazia de a fi unică, irezistibilă și încrezătoare.