Tusea a devenit "virală". În stradă, magazine sau la birou, aproape în orice moment, auzi pe cineva tuşind. Mulţi se plâng că nu le trece după aproape o lună cu niciun tratament. Nici nu e de mirare la câte virusuri circulă în societate, iar multe sunt mai agresive după pandemie, spun specialiştii.
Sute de bolnavi, adulţi şi copii, ajung la spital. Aproape toţi au avut tusea ca simptom principal. Mirela are 38 de ani şi tuşeşete în continuu de două săptămâni. A ajuns la camera de gardă pentru că tusea nu a cedat la niciun tratament. Diagnosticul: gripă.
Mai multe virusuri gripale s-au suprapus cu COVID
În acest sezon circulă mai multe virusuri gripale care s-au suprapus cu COVID. Gabriel Nistor, infecţionist: ”În covid poate să apară în tusea seacă, vorbim de gripă unde putem să asociem şi tuse seacă şi tuse productivă, vorbim de restul virozelor respiratorii care poate să aibă tuse seacă în mare parte”.
Adrian Marinescu, infecţionist: ”Tusea poate să fie un simptom normal într-o infecţie acută dar să rămână pentru o perioadă de timp. Sunt pacienţi care tuşesc o lună. Ar trebui vorbit în primul rând cu medicul de familie”.
Medicii spun că valul de viroze e fără precedent. Sandra Alexiu, medic de familie: ”Cum doi ani, din cauza izolării, s-au regrupat virusurile şi-au creat un sistem de apărare mai inteligent şi acum sunt ceva mai virulente. Aşa ne aşteptăm, după această iarnă în care sunt cazuri mai multe şi mai serioase, să intrăm într-o oarecare normalitate”.
În România, numărul cazurilor de infecţii respiratorii din ultima săptămână a depăşit 100.000 iar cazurile de covid au depăşit 3.400. Pe de altă parte, pandemia de coronavirus poate fi considerată încheiată, susţine şeful departamentului de virusologie de la un spital din Berlin.
sursa: www.observatornews.ro