A murit cel mai bătrân actor din lume!

01/11/2016 -14:27
Imagine

Actorul, cel care a deţinut titlul de ”cel mai bătrân actor din lume în activitate”, a murit luni dimineaţă la vârsta de 101 ani, la Moscova. Anunțul a fost făcut de soția acestuia. Artistul rus Vladimir Zeldin, s-a stins din viață, luni dimineața, la ora 9.00, la Institutul de Asistenţă Medicală de Urgenţă Sklifosovsky din Moscova.

Actorul a fost internat în stare gravă la una din clinicile din Moscova. Soția lui Zeldin a comunicat că deja de trei săptămâni acesta se află la spitalul militar, unde urma un curs de investigații și  tratament.Zeldin, care în 2016 a împlinit 101 ani, a fost cel mai în vârstă actor din lume care era implicat în reprezentaţii teatrale.Actorul trebuia să apară pe scenă la începutul lunii noiembrie.