Daniel are 18 ani și vrea să trăiască. Să îl ajutăm să învingă cancerul!

18/01/2017 -15:27
Imagine

De aproape opt luni viața lui Daniel a luat o întorsătură dramatică. Tânărul mereu plin de viață, care adora să practice trânta, să joace fotbal și să își continue studiile la Colegiul de Transporturi, a fost diagnosticat cu osteosarcom osteogenic la osul tibial al piciorului stâng, adică cancer osos.

Din momentul în care a fost stabilit diagnosticul, Daniel a urmat mai multe sesiuni de chimioterapie pentru a stopa evoluția cancerului și a nu-i fi amputat piciorul, unul din visurile groaznice ale tânărului. În luna septembrie anul trecut, Daniel a mers la Moscova pentru tratament de endoprotezare. În ciuda tratamentului anticanceros, medicii au fost nevoiţi să-l anunţe pe Daniel că procedura de endoprotezare, cea care ar fi trebuit de fapt să-i păstreze tânărului piciorul, nu mai putea fi efectuată tehnic din cauză că boala avansase mai mult decât era așteptat.Din păcate, Daniel a suportat o amputație de picior, iar acum acesta luptă pentru a supraviețui. Daniel nu își dorește decât să trăiască, să se bucure de o viață normală lângă semenii săi, să-şi poată continua studiile, să învețe o meserie, să aducă bucurii în sufletele părinților. E mult prea tânăr pentru a pierde lupta crâncenă cu boala!De curând, Daniel a început o nouă sesiune de chimioterapie.Părinţii lui Daniel duc un trai modest, ei nu au posibilităţi financiare să-și ajute copilul. Însă Daniel are nevoie de bani pentru a urma tratamentul anticanceros, tânărul fiind internat în acest moment într-o clinică din Moscova.Daniel este imobilizat la pat şi necesită îngrijire sistematică și proceduri de recuperare, iar curând va necesita o proteză de picior.Mai e nevoie de 9.500 euro pentru a aduna cei 15.000 euro necesari pentru tratamentul lui Daniel. Dacă dorești să îl ajuți pe Daniel, pentru a continua tratamentul care îi poate reda speranța la o viață normală, donează pe caritate.md.De asemenea, poți expedia un SMS cu conținutul "daniel" la 9002 (dacă ești abonat Unite, preț SMS - 45 MDL) sau la numărul 2910 (dacă ești abonat Orange, preț SMS - 45 lei). Abonații Moldtelecom pot apela la numărul 090009002 pentru a dona 45 lei.Mai poți dona bani pentru Daniel în contul deschis pe numele tatălui: Rechizite bancare (beneficiar tatăl lui Daniel):Zubatii IonIDNP: 2003022035412BC” Moldindconbank” SAc/b: MOLDMD2X339MD04ML0000002259A3955521- LEIMD46ML0000002259A3955541- EUROMD19ML0000002259A3955542- USDSWIFT: MOLDMD2X