Zeci de zboruri au fost afectate din cauza cetii dense instalate brusc în Moldova, în dimineața zilei de azi. Din cauză că mai multe aeronave nu au putut ateriza pe Aeroportul Internațional din Chișinău, zborurile au fost redirectionate către aeroporturile din țările vecine sau anulate.
În acest moment, avioanele nu pot nici decola, iar zeci de pasageri așteaptă de ore întregi pentru a fi reluate zborurile. Se rețin patru zboruri: de la Viena, Londra și două de la Moscova.
A fost anulat zborul din Istanbul, iar cele din Moscova, Sankt Petersburg, Munchen și Bologna au fost redirecționate spre București.În dimineața de astăzi, cu zborul SU 1846, trebuia să ajungă de la Moscova la Chișinău viceprim-ministrul FR Dmitri Rogozin. Acesta urma să asiste la investirea în funcția de Președinte a lui Igor Dodon, însă zborul a fost redirecționat la Budapesta.Potrivit celor de la Air Moldova, traficul aerian a fost dat peste cap din cauza ceții dense, iar majoritatea zborurilor companiei au fost redirecționate pe aeroportul Otopeni din București, iar de acolo călătorilor le va fi asigurat transportul.Aceștia mai spun că zborurile vor fi reluate îndată după ce se va risipi ceața.Zborurile redirecționate sau anulate pot fi urmărite pe site-ul airport.mdsursa foto: www.protv.md