Peste 5.200 de cazuri de infecții respiratorii au fost confirmate săptămâna precedentă în municipiul Chișinău, dintre care jumătate s-au depistat la copii. Informația a fost oferită de șeful Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gîlca, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei, scrie replicamedia.md.
„Am înregistrat în Chișinău 162 cazuri de gripă, inclusiv 99 de cazuri la copii în vârstă de până la 17 ani. Din numărul total de persoane infectate cu gripă, 128 de bolnavi au fost spitalizați, iar 34 primesc tratament la domiciliu”, a declarat Gîlca.
Potrivit șefului Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul Primăriei Chișinău, se înregistrează o descreștere în cazul infecțiilor respiratorii pe teritoriul municipiului Chișinău, inclusiv o descreștere a numărului de internări în spitalele pentru copii.
„Rămânem îngrijorați cu referire la infecția confirmată prin gripă care este în continuă creștere și iată, că înregistrăm tot mai multe decese pe teritoriul municipiului Chișinău”, a precizat el.
În ceea ce privește numărul de paturi disponibile în spitale, Gîlca menționează că acestea sunt la limită.
„Spitalele de copii sunt suprasolicitate, dar nu mai au o presiune așa cum a fost în săptămânile precedente. Locurile libere sunt la limită și se eliberează din contul externărilor. Credem totuși că am putea înregistra o creștere a infecțiilor respiratorii din cauza revenirii copiilor în colectivități. Ce ține de infecțiile cu gripă, vom avea o continuă creștere, cel puțin, până la sfârșitul lunii ianuarie”, a conchis Gîlca.
Șeful Direcției generale asistență medicală și socială din cadrul Primăriei Chișinău recomandă vaccinarea antigripală și purtarea măștilor de protecție.