În România, masca nu mai este obligatorie nici în spații închise

09/03/2022 -23:51
Imagine

România a ieşit astăzi, 9 martie, din starea de alertă, ceea ce înseamnă că nicio restricție anti-Covid nu va mai fi valabilă, după cum a anunțat ministrul sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferință de presă susținută ieri, 8 martie. Altfel spus, masca de protecție nu mai este obligatorie în niciun loc, accesul în centrele comerciale este permis fără certificat verde, iar formularul PLF nu mai este necesar la intrarea în țară.

Ministrul sănătății a declarat ieri, 8 martie, că „utilizarea măștii în spațiile exterioare și în spațiile interioare nu va mai fi obligatorie, dar va fi necesară”, iar certificatul verde nu va mai fi necesar pentru a intra în mall-uri sau la evenimente începând din 9 martie.

Totuși, Rafila a subliniat că ministerul va recomanda „cu tărie” mai multe măsuri, chiar dacă acestea nu vor mai fi obligatorii. Este vorba despre purtarea măștii în spațiile deschise aglomerate, în transportul în comun și în școli, dar și evitarea spațiilor aglomerate, indiferent că sunt închise sau deschise, pentru a evita creșterea cazurilor COVID.

Totodată, din 9 martie, nu vor mai fi obligatorii nici decalarea programului de lucru și nici telemunca, dar acestea pot fi continuate cu acordul angajatorului.