O persoană de 36 de ani, vaccinată astăzi, într-un centru de vaccinare din județul Galați, cu prima doza de vaccin Moderna, a prezentat reacții adverse: hipertensiune, pierderea cunoștinței, amețeală, vertij, dispnee, la cinci minute după administrarea vaccinului. Din fericire, medicii i-au acordat rapid ajutorul necesar.
Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul.
Ulterior, pacienta a plecat la domiciliu, nefiind necesară internarea.
Persoana este cunoscută cu alergii, fiind în tratament, lucru pe care nu l-a declarat echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii.