Medicamente expirate și probleme în achizițiile publice din sănătate: raport de audit relevă pierderi și deficiențe majore

01/12/2025 -22:36
Imagine
Imagine ilustrativă

Medicamente în valoare de 4,7 milioane de lei, achiziționate centralizat pentru 36 de instituții medicale, au expirat și urmează a fi nimicite, conform unui raport de audit privind gestionarea resurselor financiare publice de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS). La aceste pierderi se adaugă cheltuieli suplimentare de 360 de mii de lei, aferente procedurilor de achiziții scrie moldova1.md.

Probleme în planificarea stocurilor și neîncasarea unor taxe

Auditul, care acoperă anul 2024 și primele nouă luni din 2025, a scos la iveală carențe în planificarea stocurilor, ce au condus la expirarea medicamentelor. De asemenea, CAPCS a omis încasarea taxelor în valoare de 1,1 milioane de lei, aferente a 248 de contracte de achiziție, în valoare totală de 96,1 milioane de lei. Aceste contracte au fost atribuite nejustificat programelor naționale de sănătate, care fie nu mai aveau statut reglementat, fie acesta expirase.

Auditul a mai identificat livrări parțiale sau la prețuri mai mici decât cele contractate, fără ajustări contractuale corespunzătoare, precum și aplicarea întârziată a taxelor în cazul a 210 contracte, ceea ce a generat neîncasări de peste 534 mii de lei.

Datorii și penalități neaplicate corect

Unele instituții medicale au înregistrat întârzieri semnificative la plata medicamentelor și dispozitivelor achiziționate centralizat. În 2024, 123 de instituții au depășit termenele de plată cu până la 504 zile, iar în primul semestru din 2025, 98 de instituții au întârziat până la 153 de zile. Valoarea totală a datoriilor a ajuns la 81,7 milioane de lei.

Curtea de Conturi a constatat că Centrul ar fi trebuit să aplice penalități în valoare de 23,6 milioane de lei, însă reglementările insuficiente au dus la aplicarea neconformă a unor penalități de 6,8 milioane de lei către furnizori.

Prețuri diferite pentru același produs

Auditul a mai semnalat că același produs a fost achiziționat la prețuri diferite în intervale scurte, generând cheltuieli suplimentare de peste 836 mii de lei. Această situație a fost cauzată de insuficiența cadrului normativ și de aplicarea paralelă a două mecanisme diferite de determinare a necesarului de bunuri.

Măsuri și angajamente

Pe parcursul auditului, CAPCS a început să remedieze unele deficiențe, unificând prețurile de achiziție și instituind o comisie de verificare și monitorizare. Ministerul Sănătății a anunțat că a finalizat actele pentru unele programe de sănătate și pregătește un proiect de hotărâre pentru exceptarea de taxe a tuturor achizițiilor din fonduri bugetare în sănătate.

Directorul CAPCS, Gheorghe Gorceac, a subliniat necesitatea dezvoltării sistemului informațional pentru monitorizarea necesităților și urmărirea în timp real a solicitărilor instituțiilor medicale.

Fondat în 2016, Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate este responsabil pentru achizițiile publice în domeniul sănătății. În 2024, valoarea contractelor a fost de 1,8 miliarde de lei, iar în primele nouă luni ale lui 2025 a ajuns la 1,6 miliarde de lei.