Trezirea repetată în intervalul 2:00–4:00 dimineața nu este un fenomen inofensiv și poate semnala dezechilibre hormonale, probleme psihologice sau obiceiuri nesănătoase, avertizează psihologii.
În mod normal, acest interval corespunde fazei de somn profund, esențială pentru refacerea organismului. Dacă te trezești frecvent la aceste ore, pot exista cauze precum consumul de cofeină sau alcool înainte de culcare, utilizarea excesivă a ecranelor sau un mediu de somn neadecvat, potrivit specialiștilor citați de El Economista.
Psihologii subliniază că persoanele care se confruntă cu această problemă pot avea dezechilibre hormonale sau dificultăți psihologice, iar medicina tradițională chineză explică fenomenul prin „ceasul organului”: între 2:00 și 4:00 vezica biliară atinge activitatea maximă, ceea ce ar putea influența calitatea somnului.
Pentru un somn odihnitor, este recomandat să controlezi factorii declanșatori: menține un program de somn regulat, evită mesele copioase și substanțele stimulante (nicotină, alcool, cofeină) seara, limitează expunerea la ecrane și asigură un climat potrivit în dormitor. Activitatea fizică regulată, evitarea somnului de după-amiază prea lung și o dietă bogată în triptofan, potasiu și magneziu (kiwi, banane) pot ajuta la relaxarea mușchilor și îmbunătățirea calității somnului.
Dacă problema persistă, este indicat să consulți un medic pentru identificarea cauzelor profunde și adoptarea unor soluții personalizate.