Cinci oameni au murit din cauza unei bacterii într-un oraş din Polonia

25/08/2023 -11:22
Imagine

Un focar de legioneloză în oraşul Rzeszow din sudul Poloniei, aflat în apropierea graniţei cu Ucraina, a ucis până acum cinci persoane, a declarat, joi, un medic.

Autorităţile se străduiesc să găsească sursa infecţiei bacteriene, despre care cred că se află în alimentarea cu apă, relatează Reuters, conform News.ro.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cea mai frecventă formă de transmitere a bacteriei este inhalarea aerosolilor contaminaţi care se produc în momentul unor jeturi de apă sau a unor vapori din surse de apă contaminate.

Cea de-a cincea victimă din Rzeszow este o femeie în vârstă de 79 de ani, a declarat Grzegorz Materna, directorul Spitalului orăşenesc din Rzeszow, pentru agenţia de ştiri de stat PAP. „Era o pacientă cu mai multe boli, inclusiv cancer... Testele au confirmat prezenţa bacteriei”, a declarat Materna, citat de PAP.

Legioneloza sau boala legionarilor, cauzată de bacteria legionella, poate duce la o formă severă de pneumonie.