Cunoști acea senzație când bei ceva rece și simți o ușoară înțepătură într-un dinte, dar îți spui "nu e grav, va trece"?
Este primul semnal de alarmă pe care corpul ți l-a trimis. Majoritatea oamenilor amână vizita la stomatolog pentru că caria în fază inițială nu deranjează prea mult, până când durerea devine imposibil de ignorat.
Și atunci da, alerg la medic, dar deja nu pentru tratamentul cariei cu o plombă simplă. Vorbim de tratament complex de canal, coroană dentară, poate și extracție. Costul final? Câteva mii sau chiar zeci de mii de lei. Timpul pierdut? Zile întregi. Disconfortul? Nici nu vrei să știi.
Istorii pe care le auzim prea des
Andrei a venit la clinica Dentpoint după ce a suportat durere timp de două săptămâni, luând antiinflamatoare și spunându-și că "o să treacă". Când a ajuns în sfârșit, trei dinți erau grav afectați.
"Doctorul mi-a arătat pe radiografie unde era problema. O pată mică de acum un an devenise o gaură mare, caria ajunsese la nerv și trebuia să fac tratament complex. Mi-a explicat că, dacă veneam mai devreme, o plombă simplă în 40 de minute era de-ajuns.
Acum am plătit de 10 ori mai mult decât plăteam dacă mergeam la timp. Lecția cea mai scumpă din viața mea", își amintește el.
Și nu e vorba doar de bani. E durere, stres, timp îndelungat și disconfort. Un control preventiv la șase luni durează până la 30 de minute și te costă mult mai puțin.
De ce așteptăm până doare?
E o întrebare pe care și-o pune des dr. Adrian Zgîrcea, asistent universitar și specialist în implantologie la Dentpoint. După 15 ani de practică, a observat că oamenii vin la control doar când nu mai suportă durerea. Puțini vin "doar așa", să verifice.
Însă caria nu dispare de la sine. Bacteria care o provoacă este activă non-stop, 24/7, și distruge țesutul dentar strat după strat. Și cel mai neplăcut lucru e că nu vezi nimic până e prea târziu. Caria se formează între dinți, sub plombele vechi, în zone pe care nu le poți verifica acasă. Când în sfârșit simți durere acută, înseamnă că a ajuns la nerv.
Matematica care subțiază portofelul
Un control preventiv la șase luni în clinica Dentpoint, cu tehnologie modernă de diagnosticare, identifică problemele înainte ca tu să simți ceva, prin:
- Diagnosticare computerizată completă a dinților și gingiilor
- Detartraj profesional
- Identificarea problemelor în fază incipientă
- Sfaturi personalizate de igienă dentară
- Plan clar de acțiune dacă e nevoie de ceva
În termeni matematici asta ar fi ~200-300 MDL, cu aplicarea plombei în fază inițială: ~300-500 MDL.
În cazurile complexe, te vei alege cu:
- Tratament de canal + coroană: ~3.000-4.000 MDL
- Implant dentar (când dintele e pierdut): 5.500 MDL
Vezi diferența? De la câteva sute la câteva mii. Și asta doar pentru UN dinte. Majoritatea pacienților care amână vizita ajung cu probleme la câțiva dinți simultan.
Când ultima dată ți-ai verificat dinții?
Dacă nu-ți amintești sau a trecut mai mult de 6 luni, nu mai amâna. Consultația gratuită durează mai puțin decât o întâlnire cu un prieten și te va scuti de cheltuieli de mii de lei.
Programează o consultație cu medicul stomatolog de la clinica Dentpoint la numărul de telefon 060 100 677 sau mergi la sediul din Chișinău, pe bd. Renașterii Naționale 6.
Pentru mai multe informații despre serviciile lor stomatologice, accesează site-ul lor oficial: www.dentpoint.md.
Ⓟ - acesta este un articol publicitar.