Până la sfârșitul anului 2021, populația țării noastre va fi vaccinată în masă împotriva COVID-19, așa că va fi creată o imunitate colectivă care ne va permite să uităm de măsurile impuse pentru limitarea răspândirii virusului.
De această părere este șeful adjunct al Direcției Generale Sănătate a primăriei municipiului Chișinău, Boris Gîlca, care a declarat în cadrul emisiunii Moldova Zi de Zi că primele doze de vaccin vor ajunge în țară abia la sfârșitul lunii februarie sau chiar în luna martie.
Potrivit lui Gîlca, țara noastră are nevoie de aproximativ 3 milioane de doze de vaccin pentru a imuniza 70 la sută din populație, iar cantitatea necesară o vom avea până la sfârșitul anului.
„Pentru a deține controlul epidemiologic, trebuie să vaccinăm cel puțin 70 la sută din populație, ideal 90-95%, dar cel puțin 70. Avem toate șansele să reușim. Sper că, cel târziu în toamnă, ideal în vară, să putem avea o campanie de vaccinare națională, să acoperim toate solicitările și să facem vaccinări la cerere”, spune Gîlca, conform Orheitv.md.
Pentru asta, țara noastră va trebui să-și securizeze rezervele de vaccinuri de la toți producătorii care au aprobarea Agenției Europene a Medicamentului. În prezent sunt doar două astfel de vaccinuri, dar în scurt timp ar putea fi mult mai mulți, consideră Gîlca.
Potrivit lui, din această cauză nu putem spune cu certitudine ce vaccin va ajunge primul în țara noastră, în contextul în care avem promise antidoturi pentru 20 la sută din populație prin intermediul platform ei COVAX și încă 200 de mii de doze din partea României, care vor putea fi aduse însă doar după ce va fi stabilit tot lanțul logistic pentru organizarea vaccinării.