Alarmant! Războiul din Ucraina ar provoca poluarea aerului în țările din estul european

19/03/2022 -09:59
Imagine

Platformele care măsoară calitatea aerului au indicat în ultimele două zile niveluri mari de poluare în Europa de Est. Una dintre cauze ar putea fi războiul din Ucraina, transmit specialiştii în domeniu.

Niveluri de poluare peste limita normală au fost sesizate pe trei platforme diferite de monitorizare a aerului.

Organizaţia de mediu Agent Green spune că de vină ar putea fi emisiile poluante provocate de războiul din Ucraina, care depășesc granițele acestei ţări. Mai ales că hărţile arată poluare inclusiv în vestul Ucrainei.

Hărţile de monitorizare a calităţii aerului indică zone roşii în Europa de Est, în ţări ca Polonia, Slovacia, Serbia, Ungaria, vestul Ucrainei, Republica Moldova şi România. Acum 24 ore, pe platforma Airly, senzorii indicau niveluri de 2-3 ori mai mari decât valorile normale.

În același timp, potrivit activiștilor de mediu de la Agent Green, din cauza scumpirii gazului, mulţi se încălzesc acum cu lemn şi cărbune, iar focul duce la degajări mari de fum.