Sam Neill, actorul cunoscut pentru rolul dr. Alan Grant din seria „Jurassic Park”, a declarat că nu mai are cancer, după aproape cinci ani de luptă cu o formă de boală oncologică în stadiul trei, potrivit Variety. Actorul a vorbit despre evoluția stării sale de sănătate într-un interviu acordat postului australian 7News, citat de News.
„De aproximativ cinci ani trăiesc cu un tip specific de limfom şi am urmat chimioterapia, o experienţă destul de dureroasă, dar care m-a ţinut în viaţă”, a spus Neill, explicând că, la un moment dat, tratamentul nu a mai dat rezultate. „Mă simţeam pierdut şi părea că sunt pe moarte, ceea ce, evident, nu era deloc de dorit”, a adăugat actorul.
Ulterior, Sam Neill a urmat un tratament de ultimă generație, care presupune modificarea genetică a celulelor sanguine (terapia cu celule T CAR). Actorul a afirmat că investigațiile recente arată că boala a dispărut. „Tocmai am făcut o tomografie şi nu mai există cancer în organismul meu, ceea ce este ceva extraordinar. Sunt foarte, foarte încântat că s-a întâmplat asta”, a declarat el.
Neill a mai spus că intenționează să revină pe marile ecrane: „E timpul să fac un alt film”. Totodată, actorul militează pentru ca terapia cu celule T CAR să fie implementată în Australia, unde, în prezent, este utilizată în principal în cadrul studiilor clinice.
Actorul și-a făcut public diagnosticul în 2023, după ce fusese diagnosticat în anul precedent cu limfom angioimunoblastic cu celule T, în perioada în care promova filmul „Jurassic World Dominion”. Neill și-a reluat rolul lui Alan Grant în pelicula din 2022, alături de Laura Dern și Jeff Goldblum, precum și de Chris Pratt și Bryce Dallas Howard.