Ziua Vinului s-a încheiat cu o bătaie în masă în PMAN. Mai mulți tineri și-au împărțit pumni și picioare

09/10/2023 -12:47
Imagine

Bătaie în masă de Ziua Vinului. Mai mulți tineri s-au încăierat în PMAN, ieri seara, la sfârșitul evenimentului. Aceștia au sărit peste scaune și și-au împărțit pumni și picioare. Momentul altercațiilor a fost filmat de martori și publicat pe rețele, scrie UNIMEDIA.

Deocamdată, poliția nu a oferit detalii privind acest caz și nu se cunoaște care ar fi motivul conflictului, generat în bătaie.

Din imaginile video se observă cum tinerii s-au luat la bătaie, ulterior fiind opriți de martori, care au solicitat și oamenii legii la fața locului, strigând: „Poliția!”.

Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.

În zilele de sâmbătă şi duminică, 7 – 8 octombrie 2023, în Piața Marii Adunări Naționale a fost organizată ”Ziua Națională a Vinului”.

Astăzi, viceprimarul Ilie Ceban a declarat că Primăria capitalei a mobilizat toate serviciile pentru a face ordine în PMAN și în adiacentul acesteia, după Ziua Vinului. ”A fost un eveniment frumos, dar spre seară am văzut și alte aspecte”, a declarat viceprimarul.