Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni joi seara, la Kiev, cu o delegaţie de înalţi oficiali ai Pentagonului, a anunţat administraţia sa, citată de AFP. Vizita are loc la doar o zi după apariţia în presă a unor relatări privind un posibil plan american de încheiere a războiului în condiţii considerate favorabile Kremlinului.
Delegația este condusă de secretarul armatei americane, Daniel Driscoll. Potrivit Wall Street Journal, el este însoțit de doi generali cu patru stele și urmează să poarte discuții nu doar cu Zelenski, ci și cu alți înalți oficiali ucraineni și reprezentanți ai industriei de apărare din Ucraina.
Întâlniri cu conducerea militară și politică a Ucrainei
Miercuri, Driscoll s-a întâlnit deja cu șeful statului major al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski și ministrul ucrainean al apărării, Denis Șmîhal.
Joi, el a avut discuții și cu prim-ministra ucraineană Iulia Svyrydenko, care a descris vizita drept o oportunitate pentru oficialii americani „de a evalua situația de la fața locului și a fi martori direcți la consecințele agresiunii rusești”.
Consilierul lui Zelenski, Dmitro Litvin, a confirmat că președintele intenționează să se întâlnească cu delegația americană, relatează Kyiv Post.
Context: vizită fără rezultate în Turcia și rolul SUA în negocieri
Întâlnirea de la Kiev are loc după o vizită considerată fără rezultate concrete a lui Zelenski în Turcia, unde liderul ucrainean spera ca Washingtonul să se implice din nou activ în negocierile de pace. Emisarul special al președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, nu a participat însă la reuniunea de la Ankara.
Potrivit unor oficiali citați de presa americană, misiunea lui Driscoll este să „își facă o idee despre faptele de pe teren” înainte de a raporta asupra situației și să încerce relansarea discuțiilor de pace în numele lui Trump.
WSJ mai scrie că Driscoll intenționează să se întâlnească ulterior și cu oficiali ruși, Casa Albă considerând că Moscova ar putea fi mai deschisă la discuții mediate de armată, pe fondul frustrării față de lipsa de rezultate a eforturilor diplomatice anterioare.
Relatări despre un plan de pace controversat
Presa americană a relatat că Washingtonul și Moscova ar lucra în secret la un plan pentru a pune capăt războiului declanșat de invazia rusă din 2022. Conform acestor informații Kievul ar trebui să cedeze teritorii, iar armata ucraineană ar urma să fie redusă cu mai mult de jumătate.
Din perspectiva Ucrainei, astfel de condiții sunt echivalente cu o capitulare.
The Telegraph a scris, citând propriile surse, că un plan de pace în 28 de puncte, propus de SUA, ar include un mecanism prin care Rusia ar prelua controlul asupra estului Donbasului în schimbul plății unei „chirii” Ucrainei, Kievul păstrând formal proprietatea juridică asupra teritoriului.
Reacții oficiale
Kremlinul a declarat că „nu are nimic de spus” despre aceste relatări de presă, iar Washingtonul nu au comentat public presupusa propunere.