Zelenski confirmă întâlnirea cu Donald Trump pe 28 decembrie în Florida. Planul de pace SUA–Ucraina, aproape finalizat

26/12/2025 -19:11
Imagine
Imagine de arhivă

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat vineri că va avea o întâlnire bilaterală cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, duminică, 28 decembrie, în Florida, la reședința privată a liderului american. Informația a fost publicată anterior de Axios și BBC.

Zelenski a declarat că planul de pace elaborat împreună cu partea americană, structurat în 20 de puncte, este „aproape gata, în proporție de 90%”. „Sarcina noastră este să ajungem la 100%. Nu este ușor, dar fiecare întâlnire și discuție ne apropie de rezultatul dorit”, a subliniat liderul ucrainean.

Temele centrale ale discuției cu Donald Trump vor fi garanțiile de securitate pentru Ucraina și un acord economic bilateral. Zelenski a precizat că există deja primele schițe ale documentelor, însă anumite aspecte sensibile trebuie discutate direct la nivel de președinți.

Întâlnirea de duminică este văzută de presa internațională drept un semnal de progres semnificativ în negocierile pentru pace. Anterior, Donald Trump declarase că va accepta o întâlnire cu Zelenski doar dacă va considera că acordul de pace este aproape de finalizare.