Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că urmează să aibă, în perioada apropiată, o întâlnire bilaterală cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. Liderul de la Kiev a precizat că, până la finalul anului, ar putea fi adoptate mai multe decizii-cheie legate de planul de pace facilitat de Washington.
Zelenski a menționat, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că reprezentanții Ucrainei au purtat consultări intense cu partea americană pentru definitivarea acestui demers diplomatic, care are ca obiectiv oprirea agresiunii militare ruse.
De Crăciun, Zelenski a avut o convorbire telefonică de aproape o oră cu trimișii speciali ai președintelui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, pentru a discuta detalii substanțiale ale negocierilor de pace. „Lucrăm cu adevărat 24/7 pentru a apropia sfârșitul acestui război brutal”, a transmis președintele ucrainean.
Zelenski a adăugat că unele documente sunt aproape gata, iar altele complet finalizate, dar mai există chestiuni sensibile de clarificat. După săptămâni de discuții între Kiev și Washington, liderul ucrainean a prezentat pe 23 decembrie un proiect revizuit al planului de pace, redus la 20 de puncte față de varianta inițială de 28 de puncte, pentru a reflecta mai bine interesele Ucrainei.