Zeci de mii de persoane iau parte astăzi la funeraliile Papei Emerit Benedict al XVI-lea, la Vatican. Slujba de înmormântare a lui Benedict al XVI-lea, oficiată de Papa Francisc, într-o premieră istorică.
S-a încheiat predica ținută de Papa Francisc, prin care a încredințat Domnului sufletul Papei Emerit Benedict al XVI-lea.
Niciun șef de stat nu a fost invitat oficial la funeralii, cu excepția celor ai Germaniei, țara de origine a lui Joseph Ratzinger, și Italiei. Germania este reprezentantă de președintele Frank Walter Steinmeier şi cancelarul Olaf Scholz.
Din partea Bisericii Catolice Germane la ceremonia funerară de la Vatican sunt prezenţi şeful Adunării Episcopale Germane, Georg Bätzing, precum şi arhiepiscopul de München, cardinalul Reinhard Marx, şi arhiepiscopul de Köln, Rainer Maria Woelki, precizează agenția de presă DPA.
"Ceilalți lideri (de stat, n. red.) pot să vină, dar cu titlu privat", explică pentru Europe 1 jurnalistul francez Loup Besmond de Senneville.
Liturghia a început încă la ora 10:30.
Broșura pentru Liturghie se bazează în mare parte pe Ritul Înmormântării Creștine a unui Suprem Pontif, cu câteva modificări.
Matteo Bruni, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, a declarat reporterilor că unele părți au fost adăugate, în timp ce altele mai relevante pentru moartea unui Papă domnitor au fost eliminate.
De exemplu, el a spus că cererile pentru Eparhia Romei și Bisericile Orientale au fost înlăturate.
Deoarece Benedict nu mai era șef de stat în momentul morții sale, vor participa doar delegații oficiale din Italia și din Germania, țara natală a lui Benedict.
Alți lideri vor fi prezenți în calitate neoficială - inclusiv regele Philippe al Belgiei și regina Letizia a Spaniei, precum și liderii Poloniei și Ungariei, relatează agenția de presă catolică.
Papa emerit va fi înmormântat în mormintele de sub bazilică - unde sunt înmormântați peste 90 de pontifi - conform ultimelor sale dorințe.