Volodimir Zelenski a fost desemnat „Personalitatea anului” de Financial Times. Președintele ucrainean a spus că este „mai mult responsabil decât curajos”, adăugând că urăște „să dezamăgească oamenii”, scrie adevarul.ro.
Financial Times l-a comparat pe Zelenski cu „Churchill al epocii rețelelor de socializare”.
„Sunt mai mult responsabil decât curajos… Pur și simplu urăsc să dezamăgesc oamenii”, a afirmat Volodimir Zelenski.
De ce îi este cel mai dor de când a început războiul
Într-un interviu acordat publicației care l-a desemnat „Personalitatea anului”, președintele ucrainean a spus că, după nouă luni în luptă cu Rusia, îi este dor să meargă la pescuit cu fiul său, notează The Guardian.
„Vreau doar să prind un crap în râul Nipro”, a spus Zelenski, în acest context.