Vloggerul moldovean Nekoglai, cu peste 9 milioane de urmăritori, a fost expulzat din Rusia

24/11/2022 -10:31
Imagine

Vloggerul Nekoglai, pe numele lui real Nikolai Lebedev, originar din Republica Moldova, care a publicat o parodie video despre un soldat rus, a fost expulzat din Federația Rusă pentru încălcări ale migrației.

Despre aceasta informează joi, 24 noiembrie, agenția rusă TASS cu referire la reprezentanții organelor de drept, transmite www.stiri.md.

Tânărul a zburat din Moscova în noaptea de 23 spre 24 noiembrie. „Executorii judecătorești au monitorizat executarea de către acesta a hotărârii judecătorești”, mai scrie sursa citată.

În timp ce aștepta deportarea, bloggerul Nekoglai s-a aflat în Centrul de detenție temporară pentru străini din Sakharovo, regiunea Moscova.

Streamerul, artistul hip-hop și bloggerul Nekoglai a fost reținut la Moscova la scurt timp după ce a publicat o parodie a unui videoclip în care un militar rus aruncă grenade în timp ce se afla într-un șanț. Lebedev a încercat să pretindă că repetă acțiunile unui soldat în timp ce era acasă. Această parodie a devenit motivul pentru care a ajuns în fața Parchetului General din Rusia.

La 9 noiembrie, Curtea Presnensky din Moscova l-a găsit pe Lebedev vinovat de infracțiunea administrativă „Încălcarea regulilor de intrare de către un cetățean străin sau un apatrid”. Instanța i-a aplicat o amendă de 5.000 de ruble cu expulzarea administrativă din Federația Rusă.

Pe 11 noiembrie, Tribunalul Moscova a recunoscut această decizie ca legală. Nekoglai a participat la ședința de judecată prin videoconferință din Centrul de detenție. Bloggerul a fost pus să își ceară scuze pentru videoclipul filmat.