Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, a reacționat public după ce pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare, la solicitarea Biroului Central Național INTERPOL din Paris. Într-o postare pe pagina sa personală de Facebook, Vlad Filat a subliniat că hotărârea instanței franceze nu este definitivă și că a fost deja atacată prin apel.
Filat a invocat principiul prezumției de nevinovăție și a declarat că nu se eschivează de la nicio procedură legală. Acesta a precizat că, până la epuizarea tuturor căilor de atac, hotărârea judecătorilor din Franța nu poate produce efecte juridice finale, iar dosarul nu poate fi transmis autorităților din Republica Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare sunt încă în desfășurare în Franța.
„În primul rând, hotărârea respectivă nu este definitivă. Ea a fost contestată prin apel, iar până la epuizarea tuturor căilor legale de atac nu poate produce efecte juridice finale. În aceste condiții, dosarul nu poate fi transmis Republicii Moldova pentru recunoaștere sau executare, atât timp cât procedurile judiciare din Franța sunt în desfășurare. În al doilea rând, prezumția de nevinovăție rămâne aplicabilă. Orice prezentare a acestei decizii drept un verdict definitiv sau orice concluzie formulată în mod ireversibil este prematură și contrară principiilor statului de drept”, a scris Filat pe rețelele de socializare.
Fostul premier a ținut să asigure publicul că nu evită nicio procedură și că se află la dispoziția autorităților „așa cum a procedat tot timpul”. El a menționat că își exercită drepturile legale în mod deschis și transparent, fără a se sustrage vreunui demers juridic, reiterând că orice concluzie definitivă în acest moment este prematură.