VIDEO! Sărbătoarea fabuloasă din Argentina, după câștigarea Cupei Mondiale. Petrecerea a durat până spre dimineață

19/12/2022 -13:18
Imagine

Argentina a învins Franța și a cucerit al treilea titlu mondial din istorie, declanșând sărbătoarea. Finala din Qatar a început la ora locală 12.00 și s-a terminat în jurul orei 15.00. Timp berechet pentru petrecere.

Al treilea titlu din istorie, după cele din 1978 și 1986, a declanșat sărbătoarea în Argentina, care a așteptat momentul 36 de ani. Valul de bucurie, care s-a răspândit în toate orașele, a început din Buenos Aires. Peste un milion de oameni au ieșit pe străzi în capitala argentiniană și au petrecut ore în șir, până la 4.00 dimineața, relatează publicația argentiniană Clarin.

https://twitter.com/i/status/1604557517505191937

Toată capitala Argentinei, 15 milioane de locuitori, a fost paralizată după succesul lui Leo Messi și compania. Locul de întâlnire a fost la obeliscul din Piața Republicii din Buenos Aires. Monumentul a fost ridicat pentru marcarea aniversării a 400 de ani a orașului, în anul 1936.

https://twitter.com/i/status/1604538272818122753

O paradă a fost pornită imediat și salutată de mii de persoane, de la geamuri și balcoane. 

La miezul nopții a fost organizat un foc de artificii, iar Clarin scrie că ultimii suporteri au plecat de la Obelisc la 4.00 dimineața!

100.000 de oameni s-au adunat la Monumentul San Martín din Mar del Plata. „Nu am văzut niciodată atât de mulți oameni”, a spus unul dintre suporteri.

În Posadas, la 33 de grade Celsius, suporterii au urmărit partida pe un ecran gigant, amplasat pe malul fluviului Parana.

sursa: www.libertatea.ro