Vedetele din Rusia resimt puternic criza. ,,Este imposibil de trăit”

17/12/2022 -14:48
Imagine

„În Rusia, afacerile sunt într-o stare groaznică, încât este imposibil de trăit”, susține interpreta rusă Larisa Dolina. Vedeta rusă a recunoscut că a simțit schimbări în viața ei și că nu au fost spre bine. Anterior, cântăreața vorbea despre ,,patriotism” și susținea că ,,trăiește în cea mai bună țară din întreaga lume”.

La început, Dolina a încercat să evite subiectul ,,operațiunii speciale din Ucraina”, dar din cauza presiunii publice, a decis să-și exprime părerea prin intermediul rețelelor de socializare:

„Văd ce se întâmplă, urmăresc informațiile și înțeleg totul. Iubesc frumusețea Mării Caspice și iubesc Odesa cu aroma sa unică”, a scris artista. După această postare, Dolina a început să vorbească deschis că susține războiul și credea că toate deciziile luate de autoritățile ruse sunt corecte. Cântăreața a negat și impactul sancțiunilor occidentale, argumentând că, din moment ce locuiește și lucrează în Rusia, nu are de ce să se teamă de restricțiile din Europa și Statele Unite.

Cântăreața a avut un proiect ambițios de a deschide un club de jazz. Partenerii găsiseră deja un spațiu pentru club și semnaseră un contract de închiriere, dar de îndată ce a început renovarea, au fost nevoiți să oprească și să amâne proiectul pentru o perioadă nedeterminată.

„Acum construcția este înghețată. Este imposibil să lucrăm, pentru că pur și simplu nu există materiale sau echipamente de care avem nevoie. Ceea ce este pe piață nu este potrivit pentru proiectul nostru. Să începi ceva nou în țara noastră este foarte greu, necesită mult efort, bani și timp. Îmi pare rău că trebuie să amânăm totul, pentru că am plănuit ca până în noul an clubul să funcționeze deja. Am investit foarte mult în acest proiect, iar acum rămâne doar să așteptăm și să numărăm pierderile”, a explicat Iurii Rasteghin, partenerul proiectului dezvoltat în comun.