Vacanța de sărbători a familiei antrenorului spaniol Fernando Martin s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. Acesta și trei dintre copiii săi au murit într-un accident naval

27/12/2025 -20:00
Imagine
Sursa foto: Valencia CF

Vacanța de sărbători a familiei antrenorului spaniol Fernando Martin, tehnicianul echipei feminine B a clubului Valencia, s-a transformat într-o tragedie de neimaginat. În vârstă de 44 de ani, Martin se afla în Indonezia, la Labuan Bajo, împreună cu soția și cei patru copii, pentru a petrece sărbătorile de iarnă departe de casă, scrie Adevărul.

Vineri seara, ambarcațiunea turistică în care se aflau, alături de alte persoane, s-a scufundat în larg, într-o zonă afectată de condiții meteo extrem de dificile. La bord erau 11 persoane. Șapte dintre acestea au fost salvate: soția antrenorului, una dintre fiice, un ghid turistic și patru membri ai echipajului. Fernando Martin și trei dintre copiii săi, doi băieți și o fată, au fost dați dispăruți, iar operațiunile de căutare au continuat pe parcursul nopții și în ziua următoare.

Sâmbătă, clubul Valencia CF a confirmat deznodământul tragic: trupurile antrenorului și ale celor trei copii au fost găsite. „Valencia CF este profund îndurerată de trecerea în neființă a lui Fernando Martín, antrenorul echipei feminine Valencia CF B, și a trei dintre copiii săi într-un tragic accident în Indonezia, conform confirmării autorităților locale. În aceste momente extrem de dificile, clubul dorește să transmită cele mai sincere condoleanțe și sprijin deplin familiei, prietenilor și colegilor săi de la Valencia CF, Valencia CF feminin și Academia VCF. Odihnească-se în pace!”, a transmis clubul spaniol.

Autoritățile locale au indicat ca principală cauză a tragediei condițiile meteo severe. Valurile au atins înălțimi de până la trei metri, îngreunând atât navigația, cât și intervenția echipelor de salvare. Din cauza vremii extreme, insula Padar a fost închisă turiștilor sâmbătă. Accidentele maritime sunt relativ frecvente în Indonezia, un arhipelag cu peste 17.000 de insule, unde siguranța la bord și condițiile meteo dificile rămân provocări majore pentru turiști și localnici deopotrivă.