Astăzi, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit un eveniment cu profundă încărcătură morală și istorică: inaugurarea Aulei universitare ce poartă numele istoricului și academicianului Alexandru Moșanu, primul Președinte al Parlamentului Republicii Moldova.
La ceremonie au participat conducerea USM, președintele Parlamentului Igor Grosu, deputați ai primului Legislativ, printre care și profesorul universitar Demir Dragnev, prim-vicepreședinte al primului Parlament, fiul profesorului Alexandru Moșanu – ambasadorul Viorel Moșanu, directoarea Institutului Cultural Român de la Chișinău Monica Babuc, decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu, profesori, cercetători, studenți și discipoli ai profesorului Moșanu.
Vorbitorii au adus un omagiu personalității remarcabile a academicianului Alexandru Moșanu, descriindu-l drept istoric, intelectual vizionar și unul dintre fondatorii statului Republica Moldova. Rectorul Igor Șarov a subliniat că noua aulă nu este doar o sală de curs, ci un spațiu de memorie și continuitate, unde este onorată contribuția unui mare vizionar al neamului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a exprimat emoție la revenirea la Alma Mater și a felicitat conducerea universității pentru această inițiativă, evidențiind rolul profesorului Moșanu în formarea conștiinței naționale și apărarea adevărului istoric. La rândul său, ambasadorul Viorel Moșanu a mulțumit pentru omagiul adus tatălui său, subliniind că acesta a iubit cel mai mult să fie dascăl și istoric.
Aula „Alexandru Moșanu” a fost renovată în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării.