Un cetățean ucrainean în vârstă de 21 de ani va fi expulzat în Ucraina, în urma unei decizii judiciare, după ce a încălcat legislația aeriană poloneză ridicând o dronă deasupra cartierului guvernamental din Varșovia, a anunțat miercuri poliția, citată de AFP și News. Incidentul a pus în alertă serviciile de protecție ale statului, în contextul recent al intrării în Polonia a circa 20 de drone rusești.
Drona a survolat zona în care se află birourile prim-ministrului, Ministerul Apărării și reședința președintelui. Luni, după neutralizarea aparatului, poliția a reținut două persoane: un ucrainean de 21 de ani și o tânără din Belarus, în vârstă de 17 ani. Inițial, premierul polonez Donald Tusk anunțase arestarea a doi cetățeni belaruși.
„Tânărul a încălcat legislația referitoare la spațiul aerian”, a declarat pentru AFP Jacek Wisniewski, purtătorul de cuvânt al poliției din capitală. Potrivit Dagmarei Bielec, purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră, ucraineanul a fost amendat, expulzat și a primit interdicție de intrare pe teritoriul Poloniei și în spațiul Schengen pentru cinci ani. „Începând de astăzi, el va fi predat poliției de frontieră ucrainene”, a precizat Bielec. Tânăra din Belarus a fost audiată și eliberată.
Pe fondul tensiunilor regionale, mai multe state europene — Franța, Germania, Suedia — precum și Marea Britanie au anunțat întărirea contribuției la apărarea aeriană a Poloniei de-a lungul frontierei estice cu Ucraina și Belarus, aliat al Moscovei. Autoritățile poloneze mențin un nivel ridicat de vigilență în zona instituțiilor-cheie și în spațiul aerian urban.