Un turist britanic în vârstă de 26 de ani a murit, luni, după ce a fost lovit de fulger în timp ce înota în timpul unei furtuni în Aghia Agathi, în estul Rodosului, potrivit Ekathimerini.
Turistul era în vacanță și a decis să rămână în apă chiar și după ce a început o ploie torențială, ignorând îndemnurile altor înotători de a ieși pe mal.
Bărbatul a fost dus de urgență la Centrul de Sănătate din Archangelos unde cadrele medicale au continuat eforturile de resuscitare începute de echipajele de ambulanță, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat.