Un șofer și-a făcut zob mașina din cauza că nu a ținut cont de condițiile nefavorabile de pe drum

21/11/2024 -12:27
Imagine

Un alt șofer nu a ținut cont de recomandările Poliției și a derapat cu automobilul de pe traseu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cu puțin timp în urmă, Poliția din Sîngerei a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul R6, în apropierea satului Biliceniii Noi.

Preliminar s-a stabilit că un Renault condus de un bărbat de 42 de ani, din cauza condițiilor meteo, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Persoane traumatizate nu sunt.

Poliția reamintește șoferilor să sporească atenția, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.