Un oraș rusesc care găzduiește o bază militară, situat la 30 de kim de granița cu Ucraina, bombardat peste noapte, susține Moscova

13/12/2022 -14:24
Imagine

Orașul Klintsy – situat la aproximativ 30 de kilometri de granița cu Ucraina – a fost bombardat în cursul nopții, potrivit unui oficial rus, relatează Sky News citat de G4Media.ro.

Alexander Bogomaz, guvernatorul regiunii rusești Briansk din sudul țării, a atribuit atacul Ucrainei și a declarat că nu s-au înregistrat victime sau pagube.

„Ca urmare a activității sistemelor de apărare aeriană ale Forțelor Armate Ruse, racheta a fost distrusă, unele părți au lovit teritoriul unei zone industriale”, a declarat el.

O bază militară rusă se află în apropiere și se crede că a fost lovită de o rachetă ucraineană în luna iunie.

În Klintsy locuiesc aproximativ 60.000 de persoane.