Fostul candidat la funcţia de başcan al Găgăuziei Dmitri Manol a fost înjunghiat de două ori într-o bătaie.
Potrivit presei regionale, loviturile de cuţit i-au fost aplicate în regiunea spatelui şi gâtului, transmite Infotag.
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost transportat luni la secţia de urgenţă a spitalului din Comrat. Poliţia stabileşte detaliile conflictului.
Potrivit unor informaţii preliminare, bătaia dintre politician şi un necunoscut a avut loc din cauza urii reciproce. Manol a fost ales anterior în Consiliul municipal Comrat din partea Partidului democrat şi a condus filiala raională a acestuia.
În 2019, a fost nominalizat în calitate de candidat la funcţia de başcan şi a obţinut 346 de voturi. A deţinut funcţia de şef al serviciului operaţiuni la Moldtelecom.