Un bărbat de 30 de ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la balconul unui apartament situat la etajul cinci al unui bloc de locuințe din Dubăsari. Incidentul a avut loc pe 6 ianuarie, în timpul unei petreceri în care victima a consumat alcool împreună cu un grup de tineri.
Potrivit informațiilor preliminare, după ce au băut, cei prezenți s-au retras în camere și au adormit. Circumstanțele exacte ale producerii incidentului nu sunt clare, însă anchetatorii presupun că bărbatul, rămas blocat în apartament, a încercat să iasă pe balcon, moment în care a alunecat și a căzut în gol.
Martorii au apelat imediat serviciul de urgență 112. La fața locului au ajuns polițiștii și echipajele medicale, iar victima a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu fractură deschisă a ambelor oase ale gambei stângi. În prezent, bărbatul se află sub supraveghere medicală.
Organele de drept au inițiat o verificare preliminară și continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.