Un bărbat de 30 de ani din Orhei, condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri și atac asupra polițiștilor

02/09/2025 -08:38
Imagine

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din Orhei, a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a încercat să pună în vânzare aproape trei kilograme de droguri de tip alfa-PVP, cunoscut și sub denumirea de „sare”.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), drogurile erau ascunse într-o fâșie forestieră din apropierea localității Taraclia, de unde bărbatul urma să le preia pentru a le transporta, depozita și porționa în doze, destinate clienților.

Schema infracțională a fost deconspirată de oamenii legii, care l-au așteptat pe suspect la locul predării. În momentul în care curierul a preluat coletul, polițiștii i-au ordonat să oprească pentru a fi reținut. Acesta, însă, a încercat să scape de forțele de ordine, direcționând în mod intenționat automobilul de model BMW X5 spre doi polițiști, pe care i-a lovit.

În urma incidentului, cei doi ofițeri de investigații au suferit traumatisme și au fost spitalizați.

Fugarul a fost reținut ulterior, la ieșirea din Ceadâr-Lunga spre Taraclia, iar dosarul său a fost transmis în instanță la sfârșitul anului 2022. La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău a dispus, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, și confiscarea automobilului, utilizat ca mijloc de comitere a infracțiunii.

PCCOCS reamintește că astfel de acțiuni ilegale sunt sancționate aspru de lege, iar eforturile pentru combaterea traficului de droguri continuă la nivel național.