Fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran, a fost reținut cu puțin timp în urmă de angajații Inspectoratului Național de Investigații, relatează Ziarul Național.
Acesta a fost identificat într-o casă părăsită din localitatea Durlești.
Vă amintim că în data de 7 aprilie, PCCOCS a anunțat că fondatorul „Bismobil Kitchen”, Mihail Șaran ar fi dat bir cu fugiții din sala de judecată, după ce magistrații i-au schimbat măsura preventivă, din arest la domiciliu, în arest la Penitenciarul Nr.13.
Potrivit surselor acesta ar fi fost pierdut din vizor de ofițerii INI, care l-au escortat la ședința de judecată, a ieșit din sală înaintea lor, după care și-a scos brățara GPS și a fugit într-o direcție necunoscută.