Blocată de Rusia, Ucraina trebuie să evacueze urgent o cantitate uriașă de cereale care ar umple 800.000 de camioane.
Și trebuie să facă asta în mai puțin de trei luni, potrivit Comisiei Europene, care cere ajutorul companiilor de transport pentru această operaţiune de proporții gigantice. Dificil va fi mai ales pentru România, principala poartă de ieșire a cerealelor din Ucraina spre sud.
Comisia Europeană a cerut companiilor de transport să pună la dispoziție mai multe camioane și vehicule de transport și să suplimenteze garniturile de tren care pot transporta cereale.
Ucraina are nevoie disperată de soluții pentru a evacua rapid, în mai puțin de trei luni, o cantitate foarte mare de cereale. Vorbim de 20 de milioane de tone de grâne, care ar încăpea în 800.000 de camioane, trebuie să fie scoase din țară pentru a face loc noii recolte. Asta se poate face prin România, Polonia și Slovacia. Pe ruta sudică, România e principala cale de evacuare.